Joomla Free Template by FatCow Hosting

Asociația Culturală „Tamási Áron”

 

 

Asociația Culturală „Tamási Áron” a fost înființată în anul 1972, în 1990 a început din nou, în anul 2010 după o reînnoire a devenit tot mai puternică. Asociația se planifică și se organizează cu gândul de a păstra valorile în localitatea Lupeni.

Încercăm să luptăm să aprindem focul împotriva întunericului, fiindcă nu trebuie să așteptăm ajutorul numai de la ”sus”, dar trebuie să facem și noi ceva ca să rămânem cunoscuți în lume, ca să salvăm valorile lingvistice și materiale... și pentru că așa a scris și marele scriitor Tamasi: ” Noi trebuie să stropim acest pământ cu lumină, noi trebuie să-l împodobim cu mult spirit, cultură și cu scopul de a îndeplini multe dorințe.”

Între realizările Asociației este înființarea unui cor pentru femei (lui Tamasi i-au plăcut mult cântecele populare, sunt multe cântece populare numite ca favoritele lui).

Este important de menționat că am luat contact cu Fundația Tamasi Aron  și cu EMKE din Ungaria, ca să ne ajută în salvarea și restaurarea casei Tamasi (casa lui Agnes, sora lui Tamasi Aron)

Din păcate, clădirea este în stare foarte prostă. Probabil că aceasta este ultima șansă de a o salva.

Este în așteptare de ediție o colecție în care sunt descrise experiențele oamenilor locale, care s-au întâlnit cu marele scriitor. Încercăm să aducem scriitorul mai aproape cu prezentarea unui tablou viu despre el. Pe termen lung dorim să stabilim relații cu școli, asociații culturale care port numele Tamasi. Anul acesta în primul weekend din septembrie la Zilele de Lupeni, se pregătesc cu ceva, fie o expoziție sau o prezentare de cărți. Scriitorul Tamasi Aron merită ca în satul lui să se ocupe mai mult cu moștenirea lui, care nu se referă numai la literatura.

PENTRU CĂ MERITĂ